Lorax, protectorul pădurii

Lorax, protectorul pădurii 2012

6.52

O adaptare a romanului clasic al lui Dr. Seuss, în care Lorax, locuitor al pădurii, trebuie să-l oprească pe Numai-O-Dată din a distruge natura.

2012

Absolut tot

Absolut tot 2017

7.24

Maddy este o tânără inteligentă, curioasă şi plină de imaginaţie, în vârstă de 18 ani. Însă ea suferă de o boală care o împiedică să părăsească mediul protejat, închis ermetic, al casei sale. Lumea lui Maddy este în alb şi negru – regulile sunt reguli, nu există spaţiu de abatere. Iar până acum, tânără nu a încălcat niciodată regulile. Lumea ei sterilă, fără nuanţe de gri, este reflectată inclusiv în alegerea ei de a purta aproape doar o culoare: alb. Iar Olly e puştiul din vecini, care nu lasă acest lucru să-i despartă. Privindu-se doar prin ferestre şi comunicând doar prin mesaje scrise, Maddy şi Olly formează o legătură profundă, care îi determină să rişte totul pentru a fi împreună... Prima dragoste nu a fost niciodată atât de emoţionantă şi de palpitantă.

2017

Ultimul războinic al aerului

Ultimul războinic al aerului 2010

4.64

În vremuri antice, lumea era împărțită în patru națiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului și Nomazii Aerului. Timp de mii de ani lumea a trăit în pace, până în ziua în care Poporul Focului a început războiul. Singurul care poate să aducă pacea este Aang, un băiețel de numai 12 ani - Avatarul - care era încarnarea umană a Spiritului Lumii și care poate controla toate cele patru elemente. Însă acesta a dispărut. Acum, 100 de ani mai târziu, Katara, o războinică a Apei, și Sokka, fratele ei, îl găsesc pe Aang prizonier în gheață. Ca să salveze lumea, cei doi trebuie să îl ajute pe Aang să își recapete puterile pentru că doar el e în stare să-l învingă pe maleficul prinț Zuko, fiul neînduplecatului lord al Focului.

2010

The Hunt

The Hunt 2015

8.30

This major landmark series looks in detail at the fascinating relationship between predators and their prey. Rather than concentrating on ‘the blood and guts’ of predation, the series looks in unprecedented detail at the strategies predators use to catch their food and prey use to escape death. Sir David Attenborough narrates.

2015