Cârtița

Cârtița 2006

8.16

Brutalul șef al mafiei din Boston, Frank Costello, a reușit să-l introducă ilegal pe Colin Sullivan, unul dintre cei mai de încredere oameni ai săi în forța de poliție a orașului, pentru a fi la curent cu activitățile planificate ale poliției. Și pentru că tactica de a-ți spiona adversarul cu ajutorul unei cârtițe este veche, dar eficientă, comisarul de poliție Queenan și sergentul Digman au venit și ei cu această idee. Detectivul său sub acoperire, Billy Costigan, și-a făcut rapid drumul pentru a deveni unul dintre cei mai apropiați confidenți ai Nașului Costello. Când atât mafia, cât și departamentul de poliție află că în rândurile lor există un spion fără a-i cunoaște identitatea, Sullivan și Costigan trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru ca celălalt să fie prins mai întâi pentru a-și menține propria acoperire.

2006

Misiune: Imposibilă - Națiunea secretă

Misiune: Imposibilă - Națiunea secretă 2015

7.22

Odată cu dezmembrarea unității IMF și cu Ethan rămas fără sprijin oficial, echipa se confruntă acum cu o rețea de agenți extrem de bine pregătiți numită Sindicatul. Acești agenți operativi sunt deciși să creeze o nouă ordine mondială printr-o serie de atacuri teroriste din ce în ce mai agresive. Ethan își adună echipa și își unește forțele cu Ilsa Faust, agent britanic renegat, care e posibil să fie membră a Națiunii Secrete, sau poate nu... Așa începe cea mai imposibilă misiune de până acum a lui Ethan Hunt.

2015

Vrabia roșie

Vrabia roșie 2018

6.53

Dominika Egorova poate fi orice. O fiică devotată determinată să își apere mama cu orice preț. Prim balerină a cărei ferocitate a împins-o la limita absolută. O maestră a seducției și manipulării. Atunci când cariera acesteia se termină brusc, Dominika și mama ei se confruntă cu un viitor sumbru și nesigur. Din acest motiv se trezește în situația de a fi manipulată pentru a deveni noul recrut al școlii Sparrow, o școală de servicii de informații secrete care își antrenează tinerii excepționali în a-și folosi corpul și mintea pe post de armă. După ce îndură antrenamentul pervers și sadic, ea devine cea mai periculoasă Vrabie pe care această școală a creat-o vreodată. Dominika trebuie să se obișnuiască cu noua ei identitate în care deține puterea și autocontrolul, pentru propria ei viață și a celorlalți de care îi pasă în fața riscului, inclusiv a agentului american CIA care încearcă să o convingă că este singura persoană în care poate să aibă încredere.

2018

Degețica

Degețica 1994

6.40

Degețica este o poveste clasică despre o fetiță mică cât un degetel care ajunge sa creada că dacă-și urmeaza inima, nimic nu este imposibil. Deși este mică, Degețica are o inima mare. într-o noapte magică, Degețica îl intalneste pe Prințul Cornelius, un prinț la fel de mic ca și ea, și este sigură că a găsit ceea ce-i dorea inima. Dar înainte ca povestea de dragoste a celor doi să poată înflori, ea este răpită de o familie de saltimbanci, condusă de o insectă șireată ce o promite de soție pe Degețica unei cârtițe.

1994

Un spion care știa prea multe

Un spion care știa prea multe 2011

6.60

În 1973, Războiul Rece face în continuare ravagii în planul relațiilor internaționale. Serviciul Secret al Marii Britanii (SIS), cunoscut sub numele MI6, cu nume de cod “Circus”, face eforturi ca să țină pasul cu serviciile de spionaj ale altor țări pentru a menține siguranța Marii Britanii. Șeful “Circului”, cunoscut sub numele de “Control”, trimite agentul operativ Jim Prideaux în Ungaria, dar misiunea acestuia eșuează, iar Control e forțat să-și dea demisia, la fel ca locotenentul care e mîna sa dreaptă, George Smiley, un agent de carieră cu simțurile ascuțite. Smiley e chemat, însă, de subsecretarul de stat Oliver Lacon pentru a fi reangajat în secret, pentru că există temerea că Circul e compromis de un agent dublu, sau e o cârtiță care lucrează pentru Uniunea Sovietică și pune în pericol Anglia.

2011

Santinela

Santinela 2006

6.06

Unui agent de serviciu secret i se înscenează că este un informator într-o încercare de asasinare a președintelui. El trebuie să-și curețe numele și să zădărniceaacă o altă încercare de asasinare în timp ce fuge de un agent neobosit de la Biroul Federal de Investigații (FBI).

2006

Fără scăpare

Fără scăpare 1987

6.86

Secretarul apărării David Brice își ucide, fără voie, amanta, pe Susan. Pentru a scăpa de orice bănuială, Brice construiește atent, în jurul crimei, o complicată și întortocheată poveste cu un spion rus infiltrat la Pentagon. Ancheta morții femeii este încredințată locotenentului Tom Ferrell, nimeni altul decât iubitul tinerei. Cât este minciună și cât este adevăr în povestea lui David și care este implicarea lui Tom în aceasta crimă?

1987

Micii salvatori

Micii salvatori 1977

6.78

Doi agenți ai Societății Internaționale de Ajutorare și Salvare, condusă de șoricei, caută o fetiță orfană răpită de vânători de comori siniștri.

1977

Confesiunile unei minți periculoase

Confesiunile unei minți periculoase 2002

6.70

Tânăr, energetic, obsedat de o carieră în industria de televiziune, aflată în plină dezvoltare, Chuck Barris își dă seama că este urmărit de un personaj ciudat care îl atrage rapid într-o lume periculoasă, plină de secrete, cea a spionilor CIA. În timp ce Barris devine din ce în ce mai cunoscut ca un producător TV plin de dinamism, fiind creatorul unor show-uri TV de succes, cum ar fi "The Newlywed Game", și chiar prezentator la "The Gong Show", el duce la bun sfârșit cu regularitate asasinate pentru guvernul Statelor Unite. Pe măsură ce audiența crește, viața începe să-i scape de sub control atunci când devine ținta unui spion trădător.

2002

Vântul prin sălcii

Vântul prin sălcii 1996

5.70

Această călătorie dramatică și amuzantă urmărește aventurile lui Toad, Mole, Rat și Badger în timp ce încearcă să-și salveze lumea de excesiva industrializare. Pe măsură ce personajele colorate se confruntă cu un conflict între lumea lor idilică și amenințarea lumii din exterior, Toad conduce grupul în căutarea serenității continue.

1996

The Adventures of the Mole

The Adventures of the Mole 1957

8.00

Created by Czech director and animator Zdeněk Miler in 1956, Krtek, or The Mole in English, was an international hit with children. Because the cartoons were presented with no dialogue, Krtek was held to no national boundaries. Milers daughter voiced the noises and grunts that Krtek made, and gave Miler the feedback from a child's perspective he needed to keep his stories focus on his young fans.

1957

The Bureau

The Bureau 2015

8.17

Within the DGSE (General Directorate for External Security), a department called the Office Of Legends (BDL) forms and remote pilot the most important agents of the French intelligence services: Clandestine. Immersion in hostile country, their mission is to identify individuals who may be recruited as sources of information. Operating "under caption", that is to say in a fabricated identity from scratch, they live for many years in a permanent duplicity. Our hero just returned from a clandestine mission six years in Damascus. But contrary to what is required by safety rules, he does not abandon his legend and the identity under which he lived in Syria, thus putting in danger the whole system.

2015

Liaison

Liaison 2023

6.32

Two agents—and former lovers—must work together to combat international cyberattacks threatening the UK while also confronting the buried secrets of their destructive relationship.

2023

Tinker Tailor Soldier Spy

Tinker Tailor Soldier Spy 1979

7.60

Tinker Tailor Soldier Spy is a seven-part BBC Two spy drama written by Arthur Hopcraft, adapted from John le Carré's eponymous 1974 novel. The serial, which stars Alec Guinness, Alexander Knox, Ian Richardson, Michael Jayston, Bernard Hepton, Anthony Bate, Ian Bannen, George Sewell and Michael Aldridge, was broadcast from 10 September to 22 October 1979. George Smiley, the aging master spy of the Cold War and once heir apparent to Control, is brought back out of retirement to flush out a top level mole within the Circus. Smiley must travel back through his life and murky workings of the Circus to unravel the net spun by his nemesis Karla 'The Sandman' of the KGB and reveal the identity of the mole before he disappears.

1979

Birthmark

Birthmark 1985

4.00

A funny story about a little boy everybody call Pipo and his summer vacations in the village.

1985

Ramona

Ramona 2003

1

The young code breaker Karnell works in the Swedish intelligence service during the Cold War. Having cracked a secret code he is drawn into a conspiracy that stretches throughout the Baltic Sea. It turns out that there is a leak codenamed Ramona within the organization and now they have to stop Ramona before it wrecks havoc.

2003

The Burrowers

The Burrowers 2013

9.00

The Burrowers follows Chris Packham as he goes underground to take a look at the subterranean world of some of the country’s most iconic animals.

2013