În căutarea lui Nemo

În căutarea lui Nemo 2003

7.82

O aventură subacvatică în care este urmărită călătoria amuzantă și plină de aventuri a doi pești - Marlin și fiul său, Nemo - care vor fi separați la Marea Barieră de Corali. Nemo este luat pe neașteptate din ocean și ajunge în acvariul unui dentist din Portul Sydney. Împreună cu un prieten de nădejde, dar care suferă de pierderea memoriei pe termen scurt, pe nume Dory, tatăl lui Nemo pornește într-o palpitantă aventură pentru a-și găsi fiul pierdut.

2003

Dealul silențios

Dealul silențios 2006

6.62

Rose și Christopher DaSilva sunt un cuplu ce nu au putut avea copii, așa că au adoptat-o pe Sharon, o fată lăsată la ușa orfelinatului. După o perioadă încep să se întâmple lucruri stranii cu aceasta fetiță de nouă ani: este somnambulă și întotdeauna vorbește despre un loc numit Dealul Silențios (eng: Silent Hill).

2006

Exteritorial

Exteritorial 2025

6.61

Când fiul ei dispare în consulatul american, Sara, fost soldat al forțelor speciale, face orice pentru a-l găsi, scoțând la iveală o conspirație sinistră.

2025

Saroo: Drumul spre acasă

Saroo: Drumul spre acasă 2016

8.04

În „Lion”, băieţelul de 5 ani pe nume Saroo ajunge să călătorească singur cu trenul greşit, îndepărtându-se de casa lui din nordul Indiei. Speriat şi rătăcit, el este dus la mii de kilometri distanţă, în oraşul haotic Kolkata (Calcutta), reuşind cumva să supravieţuiască pe străzi, ocolind tot felul de pericole pe parcurs. La un moment dat, ajunge într-un orfelinat, de unde este adoptat de către un cuplu australian, în a cărei familie găseşte siguranţă şi iubire, crescând în Hobart (Tasmania). Nedorind să le rănească sentimentele părinţilor săi adoptivi, Saroo îşi îngroapă adânc trecutul, precum şi nevoia sa de reunire cu familia naturală şi speranţa că-şi va mai găsi vreodată mama şi fratele pierduţi. Dar o întâlnire dictată de soartă cu nişte indieni din zona de unde era el îi retrezeşte la viaţă dorinţa secretă. Cu doar câteva amintiri şi cu ajutorul Google Earth, Saroo porneşte în încercarea sa de a-şi regăsi familia pierdută.

2016

Căutarea

Căutarea 2018

7.58

În urma dispariției fiicei sale în vârstă de 16 ani, David Kim încearcă să găsească indicii în laptopul acesteia, verificându-i istoricul activităților online. Curând, însă, acesta descoperă că fiica sa nu era deloc perfectă cum părea.

2018

Jurnalul de bord

Jurnalul de bord 2005

6.45

O femeie îndoliată și fiica ei zboară acasă de la Berlin spre America. La aproape 10 kilometri altitudine copila dispare și nimeni nu recunoaște că a fost vreodată în avion.

2005

Schimbul

Schimbul 2008

7.60

Inspirat dintr-un caz real, care a dat peste cap sistemul legal din California, filmul este povestea unei femei aflată în căutarea adevăratului ei fiu. Acțiunea este plasată în Los Angeles, în 1928. Într-o dimineață de sâmbătă, o femeie din clasa muncitoare - Christine - merge la muncă și își lasă băiețelul de 9 ani acasă. Totul ia o turnură diferită când se întoarce și află cu stupoare că fiul ei a dispărut. După ce l-a căutat fără niciun rezultat, câteva luni mai târziu poliția îi aduce acasă un băiat și pretind că ar fi copilul ei. Christine realizează că băiatul nu e fiul ei și încearcă să convingă autoritățile să reia căutările, dar are de-a face cu poliția coruptă și oamenii sceptici. Christine găsește susținere doar din partea părintelui Briegleb. Adevărul însă nu așteaptă să iasă la iveală, oamenii legii făcând tot posibilul să o reducă la tăcere.

2008

Dincolo de aparențe

Dincolo de aparențe 2000

6.43

O femeie vizitată de fantoma unei fete frumoase crede inițial că vecina ei a fost ucisă, dar, în cele din urmă, își dă seama că propriul ei soț, un profesor universitar, a avut o aventură cu o studentă și apoi a ucis-o ca să nu dezvăluie idila.

2000

Un Halloween de pomină

Un Halloween de pomină 2012

5.60

Wren, o adolescentă tupeistă, își pierde fratele mai mic într-o noapte nebunească de Halloween. Acum, ea și prietenii ei trebuie să-l găsească.

2012

Caddo Lake

Caddo Lake 2024

7.20

Dupa ce o fata de 8 ani dispare in zona lacului Caddo, o serie de morti si disparitii din trecut incep sa capete sens, modificand istoria unei familii destramate.

2024

Captiv

Captiv 2014

5.84

CAPTIV un thriller psihologic despre răpirea unui copil, trăirile și acțiunile complexe ale celor implicați care fac legătura între victimă , familie, răpitori și anchetatori. Frumusețea artei, a filmului și a interpretării derivă din poveștile care pătrund în mințile și în inimile oamenilor, determinându-i să pună la punct misterul celor întamplate. CAPTIV - un thriller psihologic plin de suspans.

2014

Orfelinatul

Orfelinatul 2007

7.23

Laura are parte de cea mai fericită zi din viața ei când reușește să cumpere și să redeschidă orfelinatul în care a crescut. Femeia descoperă că locul are un efect pozitiv asupra fiului ei: imaginația lui este tot mai dezvoltată. Dar, curând, își dă seama că jocurile pe care le joacă cu prietenul lui invizibil sunt dovada unei prezențe malefice. Când întâmplările din orfelinat amenință siguranța familiei, Laura cheamă o echipă de parapsihologi pentru a descoperi sursa acestora.

2007

Secretul

Secretul 2015

6.36

Cei doi ambițioși anchetatori FBI, Ray și Jess, sunt o echipă bine pregătită și lucrează îndeaproape cu procurorul lor responsabil, Claire. Dar într-o zi, fiica adolescentă a lui Jess este ucisă cu brutalitate și aparent fără niciun motiv. Când cred că l-au găsit pe ucigaș, trebuie să-l lase să plece din lipsă de dovezi. Treisprezece ani mai târziu, în timp ce Ray a fost obsedat de încercarea lui de a găsi vinovatul în fiecare zi, dă peste o nouă pistă. Este sigur că va putea în sfârșit să rezolve cazul, să-l condamne pe crudul criminal și să tragă linia mult așteptată cu echipa sa. Dar nimeni nu este pregătit pentru misterul șocant și înfiorător care îi așteaptă pe anchetatori, fără a lăsa îndoieli cu privire la efectul devastator pe care răzbunarea personală îl poate avea asupra sufletului uman...

2015

3096 de zile

3096 de zile 2013

7.39

O fată austriacă este răpită la zece ani și ținută prizonieră de un violator și torționar sadic, dar își găsește voința de a trăi.

2013

Dark

Dark 2017

8.42

A missing child sets four families on a frantic hunt for answers as they unearth a mind-bending mystery that spans three generations.

2017

All Her Fault

All Her Fault 2025

8.10

In Chicago, Marissa Irvine arrives at 14 Arthur Avenue, expecting to pick up her young son Milo from his first playdate with a boy at his new school. But the woman who answers the door isn't a mother she recognizes. She isn't the nanny. She doesn't have Milo. And so begins every parent's worst nightmare.

2025

Alert: Missing Persons Unit

Alert: Missing Persons Unit 2023

7.50

When police officer Nikki Batista’s son goes missing, she joins the Philadelphia Police Department's Missing Person’s Unit (MPU) to help other people find their loved ones, even as she searches for her own. Six years later, her world is turned upside-down when her ex-husband, Jason Grant, a former police officer, shows up with a proof-of-life photo of their missing boy. Or is it?

2023

The Missing

The Missing 2014

7.16

A gripping anthological relationship thriller series exploring the emotional fallout of a child's abduction not only on the family but on the wider community, told over two time frames.

2014

Down Cemetery Road

Down Cemetery Road 2025

6.80

When a child goes missing in the aftermath of a house explosion, a concerned neighbor teams up with a private investigator to find them. As secrets unravel and a military conspiracy emerges, all hell is unleashed on South Oxford's sleepy suburbs.

2025

The First Responders

The First Responders 2022

8.20

A police station and a fire station adjoining each other cooperate in combating crime and fire in the most brutal and tragic cases.

2022

The Thaw

The Thaw 2022

6.50

Set in Szczecin, Poland, the series begins after the body of a young woman is discovered under the melting ice. It asks ‘Who was she? Why did she die? Who did she leave behind?

2022

Top of the Lake

Top of the Lake 2013

7.07

A woman haunted by her past, Detective Robin Griffin, investigates complex and unsettling cases.

2013

Eric

Eric 2024

6.97

A desperate father, alongside a tenacious cop, battles his own demons on the streets of 1980s New York as he searches for his missing nine-year-old son.

2024

The Lost Room

The Lost Room 2006

7.75

A detective investigates a mysterious motel room, which acts as a portal to an alternate universe.

2006

Safe

Safe 2018

6.89

After his daughter goes missing, a widower begins uncovering the dark secrets of the people closest to him.

2018

Save Me

Save Me 2018

6.50

Nelson "Nelly" Rowe's life is turned upside down when he is arrested on suspicion of kidnapping his thirteen-year-old daughter Jody, whom he hasn't seen in ten years. After convincing the police of his innocence, and frustrated with the way the case is progressing, he decides to take matters into his own hands and track down Jody himself.

2018

The Snow Girl

The Snow Girl 2023

7.20

When a girl disappears in Málaga, a young journalist becomes fiercely determined to uncover the truth, risking everything to bring closure to the family.

2023

The Family

The Family 2016

6.35

This thriller follows the return of a politician’s young son who was presumed dead after disappearing over a decade earlier. As the mysterious young man is welcomed back into his family, suspicions emerge — is he really who he says he is?

2016

Mystery Road

Mystery Road 2018

6.90

When there is a mysterious disappearance on an outback cattle station, Detective Jay Swan is assigned to investigate. Working with local cop Emma James, Jay’s investigation uncovers a past injustice that threatens the fabric of the whole community.

2018

Missing

Missing 2012

6.20

Becca Winstone learns that her son, Michael, disappears while studying abroad, and it's a race against time when she travels to Europe to track him down. A surprising turn of events reveals just how far one mother will go to protect her family. Exotic locations and thrilling twists will keep you riveted in "Missing."

2012

Haunted

Haunted 2002

6.80

Haunted is an American television program first aired in September 2002 on UPN. The program, which was filmed in Vancouver, was canceled in November 2002 due to low ratings. As a result, only seven of the completed episodes were aired. However, all eleven filmed episodes have subsequently been shown in international airings of the show. In August 2007, the series aired on HDNet. The series then began airing on Sci Fi in September 2007 and January 2008. In 2009, Chiller began airing this program as part of their daily marathon line-up. It plays there sporadically. A marathon of the entire series ran all day on October 31, 2010 on Universal HD.

2002

Family Secrets

Family Secrets 2014

1

A well-off family who runs a large company had lost their son to a tragic accident. Later, Ko Eun Byul, the granddaughter of the family disappears on the day of her engagement ceremony. Her mother, Jung Yun then tries to find her. Jung Yun world is turned upside down when she discovers that her daughter was kidnapped by someone from her own family.

2014

The Disappearance

The Disappearance 2017

7.20

When Anthony Sullivan disappears on his tenth birthday, his family is devastated. However, as more and more time passes without the police being able to locate him, long-buried family secrets are dragged to the surface, turning the Sullivan family against one another.

2017

The Third Day

The Third Day 2020

6.49

A unique story told over two distinct halves, "Summer" follows Sam, a man drawn to a mysterious island off the British coast where he encounters a group of islanders set on preserving their traditions at any cost. "Winter" follows Helen, a strong-willed outsider who comes to the island seeking answers, but whose arrival precipitates a fractious battle to decide its fate.

2020