Operațiunea Thunderball

Operațiunea Thunderball 1965

6.67

În timpul unei misiuni de antrenament a NATO este furat un întreg arsenal atomic. Întreaga lume e prizoniera sindicatului crimei, SPECTRE, care e gata să lanseze două bombe atomice asupra a două mari orașe. James Bond trebuie să localizeze cele două bombe înainte ca dezastrul să aibă loc. Ajutat de frumoasa Domino, Bond reușește sa-l găsească pe Emilio Largo, numărul doi din SPECTRE, capul răutăților. Bond e prins, închis într-o grotă și lăsat să se înece. În ultimul moment e salvat de un elicopter. Dar deja pare târziu. Largo se îndreaptă cu iahtul lui, la bordul căruia se află bomba atomică, spre Miami. Paza de Coasta și Marina își unesc forțele pentru a face față atacului lansat de SPECTRE. Dar nimeni nu știa că iahtul lui Largo se poate transforma într-un avion. De aceea, Paza de Coasta și Marina rămân cu buzele umflate. Bond e singura speranță. Singur, cu mâinile goale, el trebuie să reușească acolo unde toți ceilalți au dat greș.

1965

Jaful de pe strada Baker

Jaful de pe strada Baker 2008

6.84

Un vânzător de mașini cu un trecut dubios, Terry, a evitat întotdeauna loviturile mari. Dar cand Martine, o cunoștință din copilărie, îi spune cum să prade inexpugnabila bancă din Baker Street, Terry nu ratează ocazia. El și echipa lui își vor da seama curând că seifurile pline de bani și bijuterii conțin și anumite informații care vor arunca în aer întregul regat al Marii Britanii, căci nemărginita rețea de corupție și scandal implică atât lumea criminală din Londra, cât și vârfurile puterii britanice, precum și însăși familia regală.

2008

N-am uitat ce-ai făcut astă-vară

N-am uitat ce-ai făcut astă-vară 1998

5.37

O escapadă de vară cu prietenii în Bahamas se dovedește mortală pentru Julie James după ce un ucigaș o terorizează, refuzând să o lase să uite amintirile din trecut.

1998

Niciodată să nu spui niciodată

Niciodată să nu spui niciodată 1983

6.06

Un James Bond care îmbătrânește face o greșeală care nu-i stă în caracter în timpul unei misiuni de antrenament de rutină, ceea ce-l face pe M (Edward Fox) să creadă că legendarul spion britanic nu mai poate face față misiunilor. M îl suspendă pe Bond pe termen nedefinit din activitatea de agent de teren. Cu toate acestea, atunci când membra SPECTRE Fatima Bush (Barbara Carrera) și un grup de teroriști reușesc să fure două rachete nucleare ale armatei Statelor Unite, M trebuie să îl repună pe Bond în funcție, pentru că este singurul agent care poate învinge organizația SPECTRE. Sean Connery îl interpretează pentru ultima oară pe James Bond.

1983

Aurul nebunilor

Aurul nebunilor 2008

5.79

Ben "Finn" Finnegan este un vânător de comori, afabil și modern, obsedat să găsească legendara zestre a coroanei din secolul XVIII - 40 de cufere cu bogății, care au fost pierdute în largul mării în anul 1715. În această aventură, Finn și-a sacrificat inclusiv mariajul cu Tess.

2008

Madea și destinația de nuntă

Madea și destinația de nuntă 2025

5.99

Brian și Debrah, fosta lui soție, sunt șocați să afle că Tiffany, fiica lor, s-a logodit cu un rapper pe care l-a cunoscut pe un iaht, iar nunta are loc peste două săptămâni. Madea și trupa ei se îndreaptă spre Bahamas, stârnind haos și multă distracție.

2025

Şantajul

Şantajul 2017

6.20

Doctorul Kevin Riley și familia sa pleacă într-o excursie cu barca în Bahamas, care se sfârșește tragic când aceștia rămân blocați pe o insulă. Zilele trec și în apropierea morții sunt salvați de un pescar pe nume Miguel, care pretinde un milion de dolari pentru viața lor. Kevin e luat de lângă familia sa și obligat să plătească suma. Apoi cei doi, însoțiți de alți pescari se întorc pe insulă, Kevin fiind singur în barcă și încuiat în cabină. Iar barca lui e menită să se scufunde. Cu toate acestea, reușește să evadeze și e salvat de un grup de turiști, dar odată ce ajunge în oraș situația lui se complică și mai tare, fiind acuzat că și-ar fi omorât familia.

2017

Rain

Rain 2008

7.00

2008

Bad Monkey

Bad Monkey 2024

7.28

A detective turned restaurant inspector in Southern Florida is pulled into a world of greed and corruption after a tourist finds a severed arm while fishing. And yes, there's a monkey.

2024

Crossbones

Crossbones 2014

6.09

It's 1715 on the Bahamian island of New Providence, the first functioning democracy in the Americas, where the diabolical pirate Edward Teach, a.k.a. Blackbeard, reigns over a rogue nation of thieves, outlaws and miscreant sailors. Part shantytown, part marauder's paradise, this is a place like no other on earth - and a mounting threat to international commerce. To gain control of this fearsome society, Tom Lowe, a highly skilled undercover assassin, is sent to the buccaneers' haven to take down the brilliant and charismatic Blackbeard. But the closer Lowe gets, the more he finds that his quest is not so simple. Lowe can't help but admire the political ideals of Blackbeard, whose thirst for knowledge knows no bounds - and no law. But Lowe is not the only danger to Blackbeard's rule. He is a man with many villainous rivals and one great weakness - a passionately driven woman whom he cannot deny.

2014

Bahamas Life

Bahamas Life 2018

5.30

The Bahamas are a dream destination for any vacationer and these home seekers are daring to ditch city life for a full-time vacation. From choosing an island to finding the right property, each episode of Bahamas Life will provide an insider's look at what it really takes for prospective home buyers to make their Bahamian dream a reality.

2018

Ainsley's Taste of the Bahamas

Ainsley's Taste of the Bahamas 2026

1

Chef Ainsley Harriott explores the vibrant flavours, local producers of foods like rum, coffee and chocolate, the markets and the unique dishes of the Bahamas as he is inspired to create delicious island-inspired recipes like prawn fritters and rum punch chicken wings for us to enjoy — each episode highlights a different aspect of Bahamian culture with Ainsley meeting local chefs, farmers, fishermen, artisans and cultural practitioners who help shape the destination's culinary identity.

2026

Bahama Blue

Bahama Blue 2016

7.00

Bahama Blue is the Bahamas beyond the beaches. Explore worlds where everything is eating…or being eaten, but fierce competition gives way to playful and funny creatures, just staking their claim. This a magical place where plants are sprinkled with shimmering dust and seahorses feed, almost without fear. Bahama Blue is a six-part television series that explores the islands of the Bahamas in a search of wildlife through the lens of cinematographers Andy Brandy Casagrande IV, Mark Rackley and Sean White. Captured in 4k cinematography, combined with intimate aerials, extraordinary macro photography and signature ‘tide lapses’, this is the Bahamas you’ve never seen before and will want to share. Created by award-winning producers Ian Herring and Maija Leivo of Parallax Film Productions, Bahama Blue premieres in Canada May 6, 2015 on the Love Nature channel.

2016