Cuvânt cheie Mind Control
Divergent 2014
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, societatea este împărțită în categorii clar delimitate în funcție de personalitatea dominantă a fiecărui individ. Deși pare o fată obișnuită, Tris Prior află că nu îi poate fi definită o singură calitate, drept urmare nu va putea aparține niciodată vreunui grup.
Pacific Rim 2: Revolta 2018
Rebelul Jake Pentecost, cândva un pilot promițător de Jaeger, al cărui tată legendar și-a dat viața pentru a asigura victoria împotriva monstruoșilor Kaiju, se alătură surorii sale înstrăinate, Mako Mori, pentru a lupta împotriva unei noi amenințări.
Zbor de fluture 2004
Un tânăr se chinuie să acceseze amintirile din copilărie sublimate. El găsește o tehnică care îi permite să se întoarcă în trecut, să-și ocupe corpul din copilărie și să schimbe istoria. Cu toate acestea, el constată repede că fiecare schimbare pe care o face are consecințe neașteptate. Filmul prezintă destul de bine teoria haosului.
Turnul întunecat 2017
Captiv într-un peisaj deșertic dintr-un dezolant univers paralel, ultimul pistolar, Roland Deschain, duce o nesfârșită luptă cu Walter O'Dim alias "Omul în negru". Acesta urmărește să distrugă Turnul întunecat, elementul-cheie care menține Universul laolaltă, iar singurul care-l poate împiedica este Roland. Binele și răul se înfruntă pentru ultima dată, într-o confruntare de al cărei deznodământ depinde soarta întregii lumi.
Johnny English... se întoarce! 2011
Neîndemânaticul spion Johnny English își perfecționează tehnicile la o mănăstire tibetană și se întoarce cu misiunea de a-l apăra pe premierul Chinei de un asasin.
Viață după moarte 2014
Doctorul Will Caster este cel mai apreciat cercetător din domeniul inteligenței artificiale, căutând soluția de a reuni într-o singură mașinărie conștiința colectivă, cu informații din toate domeniile științei și emoția umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în același timp și antipatia extremiștilor anti-tehnologie. În urma unei violente încercări de a-l opri, activiștii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conștiință încărcată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obțină controlul și puterea supremă. Un scenariu terifiant devine acum realitate: omniprezentă și fără slăbiciuni, noua entitate nu poate fi oprită!
Seedpeople 1992
Gamer - Jocul Supraviețuirii 2009
În viitorul apropiat, jocurile de strategie ajung la un cu totul alt nivel: jucătorii nu mai controlează entități virtuale, ci chiar oameni în carne și oase, în lupte pe viață și pe moarte. Kable este cel mai bine cotat jucător din competiția Slayers. Cu fiecare mișcare a sa urmărită de milioane de oameni, marea provocare a lui Kable este să-și recapete controlul asupra propriei vieți și să răstoarne sistemul care l-a transformat într-un sclav.
Războiul minții 2009
O lume în care există oameni ce pot muta obiecte cu ajutorul puterii minții, clarvăzători și personaje capabile să creeze realități noi și să ucidă fără măcar să-și atingă victimele. O lume în care Divizia, o agenție guvernamentală obscură, desfășoară în umbră experimente înfiorătoare, prin care transformă oameni obișnuiți în armate de luptători psihologici, eliminându-i brutal pe toți cei care nu sunt dispuși să coopereze. Din păcate, aproape nimeni nu a supraviețuit acestor teste. Nick Gant, un telekinetic ce aparține celei de-a doua generații, sau "mișcător", a stat ascuns de când Divizia i-a ucis tatăl în urmă cu mai bine de un deceniu. Acum, împreună cu adolescenta Cassie Holmes, el pornește o luptă clandestină împotriva Diviziei, pe care nu o poate învinge decât cu ajutorul Kirei și a unei serviete misterioase.
Possessor 2020
Tasya Vos este o asasină de elită care lucrează pentru o organizație secretă ce folosește tehnologie avansată pentru a prelua controlul asupra corpurilor altor oameni și a comite crime fără a fi prinsă. Deși excepțional de talentată, fiecare misiune o erodează psihologic, slăbindu-i legătura cu propria identitate și realitate. Când este însărcinată să preia corpul lui Colin Tate, viitorul ginere al unui influent om de afaceri, lucrurile scapă de sub control. Colin începe să lupte împotriva posesiunii, iar mintea lor se contopește într-un joc mortal al voinței și supraviețuirii. „Possessor” este un thriller SF brutal și tulburător, explorând pierderea identității și natura violenței.
Metropia 2009
Skylines 3 2020
Când un virus extraterestru misterios amenință umanitatea, o echipă de soldați de elită se lansează în spațiu pentru a elimina definitiv pericolul.
Candidatul altora 2004
Maiorul Bennett Marco-Washington nu poate dormi noaptea si de fapt nici nu ar vrea sa doarma deoarece somnul vine intotdeauna cu cosmaruri groaznice. Marco isi petrece zilele compunand discursuri foarte inspirate despre operatiunile plutonului sau in Kuweit si despre eroica misiune a sergentului Raymond Shaw-Shreiber care a salvat echipa lui Marco si a fost decorat cu Medalia de Onoare.
The Hidden 1987
Spider-Man 1977
Kemek 1970
Scanners 1981
Code Geass: Lelouch of the Rebellion 2006
Japan has been invaded and conquered by the Britannian Empire. Japan is now known as Area 11 and its citizens known as Elevens. The Britannian Empire takes away Japan's autonomous power and imposes its rule through the use of Knightmares. The Empire's rule has never faltered, but cracks have begun to show...
Marvel's Jessica Jones 2015
After a tragic ending to her short-lived super hero stint, Jessica Jones is rebuilding her personal life and career as a detective who gets pulled into cases involving people with extraordinary abilities in New York City.
The Midwich Cuckoos 2022
A small fictional village in England is completely subdued by an alien presence for an entire day. Upon waking, it is discovered that numerous women in the town are pregnant.
Brave New World 2020
In a utopia whose perfection hinges upon control of monogamy and privacy, members of the collective begin to question the rules, putting their regimented society on a collision course with forbidden love and revolution.
Family Matters 2024
A group of people possessing special abilities disguise themselves as a family to survive against heinous criminals.
Firestarter: Rekindled 2002
A young woman who has the ability to start fires with her mind, must now face the trauma of her childhood by battling with a group of very talented children and their cruel leader, John Rainbird.
Pet 2020
The psychic suspense story revolves around people who possess the ability to infiltrate people's minds and manipulate memories. Their powers have been used in the underworld for covering up incidents, assassinations, and other deeds. These powers can not only destroy other people's spirits, but also corrupt the users' own hearts at the same time. The users had to protect their fragile and insecure hearts, as if chained to each other. They are called "pets" out of fear and despising.
The A List 2018
Romance, rivalry and radical mystery collide as a group of teens attend a remote island sleepaway camp in this suspenseful, supernatural drama.
Wormwood 2017
In this genre-bending tale, Errol Morris explores the mysterious death of a U.S. scientist entangled in a secret Cold War program known as MK-Ultra.
The Demon Headmaster 1996
The Demon Headmaster is a British television series based on the children's books by Gillian Cross of the same name. Made for CBBC, the drama was first broadcast between 1996 and 1998. The first series contained six episodes, and aired twice weekly from 2 to 18 January 1996, the second series contained seven episodes, and aired once a week from 25 September to 6 November 1996, and the third series contained six episodes, and aired twice weekly from 6 to 22 January 1998. School location scenes in the first series were filmed at Hatch End High School, in Hatch End, Harrow, North West London and The Royal Masonic School for Girls in Rickmansworth, Hertfordshire. Other scenes were filmed around West London and the Vulcan Tower is in fact the Atrium building in Uxbridge. CGI was used to make this building appear on a traffic island close to Warwick Avenue tube station. Some scenes in the later series were filmed in the village of Sarratt, Hertfordshire and other locations in Hertfordshire and Buckinghamshire.
Suicide Cults 1970
Suicide Cults is a gripping exploration into the lives of former cult members. David Koresh devotees detail their years inside Mount Carmel and a Jim Jones follower recalls how she narrowly escaped death during the largest mass suicide in US history.
Dark Season 1991
Dark Season is a British teen science fiction television serial created and written by Russell T Davies, and broadcast on BBC One from 14 November to 19 December 1991. Comprising six 25-minute episodes, the two linked three-part stories follow three teenagers—Marcie, Thomas and Reet—and their battle to save their school and their classmates from the sinister Mr Eldritch.































